Ionuț Chirilă a dezvăluit, în direct la ProSport Live, detalii ascunse din lumea fotbalului. Acesta a declarat că în România se numesc antrenori pentru anumite interese și nu pentru competențele lor.
Sportul care a adus cele mai multe bucurii românilor în anii ”90 a ajuns într-o situație dificilă. Meciurile din Liga 1 nu mai atrag spectatori, iar parcursurile echipelor noastre din Europa se termină, de cele mai multe ori, înaintea grupelor. La nivel de națională, situația este una și mai dramatică. Reprezentativa de seniori nu s-a mai calificat la un turneu mondial din 1998, când Gică Hagi, Dan Petrescu sau Viorel Modovan se aflau în activitate. Invitat la emisiunea ProSport Live, Ionuț Chirilă a declarat că unul dintre factorii care au condus la această situație este lipsa de amatorism de la nivelul conducerii. El a dat exemplul lui Mirel Rădoi, numit antrenor la naționala U21, deși nu deține licența PRO.
„Numirea lui Rădoi la U21 este o greșeală. A fost un jucător exponențial pentru națională, dar cei de la FRF au greșit. El a fost pus direct în naționala de tineret. Rădoi are o responsabilitate foarte mare, formează viitori jucători ai naționalei mari. Avem talente, dar trebuie să fie capabil să-i integreze tactic. Peste tot e la fel în România. E o greșeală enormă să pui antrenor pe cineva care nu a terminat studiile PRO. Dică n-a trecut pe la juniori, a venit la FCSB din Liga 3. Poate ajunge antrenor, dar are și anumite riscuri. Poate eșua.
În România se numesc tehnicieni pe interese meschine, nu pe competențe. Fotbalul nostru va stagna la un nivel mediocru. În alte țări nu există astfel de probleme”, a declarat Ionuț Chirilă, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
Mirel Rădoi a obținut cea mai mare notă la examentul pentru licența A. Lista completă a absolvenților: Mirel Rădoi (9,86), Dorin Goian (9,38), Aurora Ungureanu Dobre (8,60), Mihai Florin Manea (8,58), Florin Nofitovici (8,58), Marius Tîrîlă (8,57), Andrei Cătălin Neagu (8,45), Radu Mugur Gușatu (8,43), Ștefan Răzvan Odoroabă (8,43), Decebal Codru Grădinariu (8,42), Florinel Luță (8,42), Viorel Ferfelea (8,40), Dorin Toma (8,40), Iulian Prodana (8,37), Bogdan Pătrașcu (8,28), Irinel Voicu (8,22), Ionuț Mitroi (8,21), Dan Chilom (8,07), Tiberiu Lung (8,04), Bobi Verdeș (8,03), Claudiu Mircea Cornaci (7,93), Alexandra Mihaela Stan (7,88), Cosmin Adrian Fruntelată (7,66), Adi Ionuț Racoviță (7,56), Tiberiu Gabor (7,35), Alexandru Boagiu (7,28), Viorel Raicu (7,20).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER